perdăfui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. (Rar) A (se) rade cu perdaf. –
Perdaf +
suf. -ui.perdăfui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)perdăfuí,
perdăfuiésc, vb. IV (înv.)
1. a (se) rade cu perdaf.
2. a lustrui; a stropi pantofii cu un lichid.
3. (fig.; fam.) a mustra, a ocărî foarte tare.
perdăfui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)perdăfuí (a ~) (
înv.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. perdăfuiésc, imperf. 3
sg. perdăfuiá; conj. prez. 3
să perdăfuiáscăperdăfui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PERDĂFUÍ, perdăfuiesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. (
înv.) A (se) rade cu perdaf. —
Perdaf +
suf. -ui.