perdaf - explicat in DEX

perdaf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PERDÁF, perdafuri, s. n. Radere de jos în sus, în contra direcției în care crește părul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.

perdaf (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
perdáf (perdáfuri), s. n. – 1. Lustru, luciul unei stofe. – 2. Radere în răspăr. – 3. Dojană, ocară. – Mr. pirdahe. Tc. (per.) perdah (Roesler 601; Șeineanu, II, 289; Lokotsch 1637), cf. bg. perdah, sb. perdaf. – Der. perdăfui, vb. (a da luciu unei stofe; a certa, a dojeni).

perdaf (Dicționaru limbii românești, 1939)
perdáf n., pl. urĭ (turc. perdah, lustru, sfîrșit, d. pers. perdaht). Stropirea uneĭ rufe uscate cu gura ca să se poată călca bine. Radere contra păruluĭ, în răspăr: a da, a trage cuĭva un perdaf. Fig. Ocară, mustrare, frecuș, săpuneală. V. fățuĭală și pardaf.

perdaf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
perdáf (înv., fam.) s. n., pl. perdáfuri

perdaf (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
perdaf n. 1. stropire foarte subțire cu gura a unei materii spre a-i da lustru a doua oară; 2. în special, la bărbieri, răsătură în răspăr: ras regulat în toate Sâmbetele cu perdaf GHICA; 3. fam. mustrare aspră (cf. săpuneală): a da un perdaf cuiva. [Turc. PERDAH, lustru].

perdaf (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PERDÁF, perdafuri, s. n. (înv.) Radere de jos în sus, în contra direcției în care crește părul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. — Din tc. perdah.