perciune (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)perciúne (perciúni), s. m. –
1. Favorit. –
2. Un fel de favoriți tipici pentru anumiți evrei. –
Var. perciun. Mr. percea „cosiță”.
Tc. (
per.)
perçem (Loebel 75; Miklosich,
Et. Wb., 241a; Șeineanu, II, 289; Lokotsch 1629),
cf. ngr. περτζές,
alb. percé, bg. percem, sb.,
bg.,
cr.,
slov.
percin. Der. din
bg. (Conev 86) este improbabilă. –
Der. percică, s. f. (smoc), cu schimb de
suf.;
perciunat (
var. perciunos),
adj. (cu perciune; evreu);
(îm)perciuna, vb. (
Mold., a îndoi un cui după ce a străpuns o scîndură pentru a-l fixa mai bine).