perciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERCIÚNE, perciuni, s. m. Fiecare dintre cele două șuvițe de păr (adesea lăsate lungi și răsucite) care se prelungesc lateral pe obraz, lângă urechi, de la tâmple în jos (la bărbați), ♦ (Rar) Favorit ♦ (Rar) Smoc de păr de pe fruntea cailor. [
Var.:
perciún s. m.] – Din
tc. perçem.perciune (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)perciúne (perciúni), s. m. –
1. Favorit. –
2. Un fel de favoriți tipici pentru anumiți evrei. –
Var. perciun. Mr. percea „cosiță”.
Tc. (
per.)
perçem (Loebel 75; Miklosich,
Et. Wb., 241a; Șeineanu, II, 289; Lokotsch 1629),
cf. ngr. περτζές,
alb. percé, bg. percem, sb.,
bg.,
cr.,
slov.
percin. Der. din
bg. (Conev 86) este improbabilă. –
Der. percică, s. f. (smoc), cu schimb de
suf.;
perciunat (
var. perciunos),
adj. (cu perciune; evreu);
(îm)perciuna, vb. (
Mold., a îndoi un cui după ce a străpuns o scîndură pentru a-l fixa mai bine).
perciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)perciúne s. m.,
pl. perciúniperciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)perciune m. (mai ales la pl.) bucle de păr, și în special ce poartă evreii bigoți d’alungul obrajilor. [Turc. PERČEM].
perciune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PERCIÚNE, perciuni, s. m. Fiecare dintre cele două șuvițe de păr (adesea lăsate lungi și răsucite) care se prelungesc lateral pe obraz, lângă urechi, de la tâmple în jos (la bărbați). ♦ (Rar) Favorit. ♦ (Rar) Smoc de păr de pe fruntea cailor. [
Var.:
perciún s. m.] — Din
tc. perçem.