perchizițiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERCHIZIȚIÚNE s. f. v. percheziție.perchizițiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*perchizițiúne f. (lat.
perquisitio, -ónis, d.
perquirere, -quisitum, a căuta, a cerceta peste tot, d.
quáerere, a căuta. V.
cer 3, achizițiune). Cercetare, scotocire amănunțită:
la perchizițiunea care i s´a făcut s´aŭ găsit în buzunarele luĭ și supt [!] pat baniĭ furațĭ. – Și
-íție. Vulg.
perchezíție.perchizițiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PERCHIZIȚIUNE s. f. v. perchiziție.perchizițiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)perchiziți(un)e f. cercetare minuțioasă.