perchiziție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERCHIZÍȚIE s. f. v. percheziție.perchiziție (Dicționar de neologisme, 1986)PERCHIZÍȚIE s.f. v.
percheziție.
perchiziție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)perchizíție/perchezíție (
-ți-e)
s. f., art.
perchizíția/perchezíția (-ți-a), g.-d. art.
perchizíției/perchezíției; pl. perchizíții/perchezíții, art.
perchizíțiile/perchezíțiile (-ți-i-)perchiziție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PERCHIZÍȚIE, perchiziții, s. f. Cercetare făcută de către organele de urmărire penală sau de procuror asupra unei persoane ori la domiciliul acesteia, pentru strângerea probelor privitoare la o infracțiune sau pentru descoperirea infractorului. ♦
P. gener. Scotocire. [
Var.:
perchezíție (
înv.)
perchizițiúne s. f.] — Din
fr. perquisition.