percheziție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERCHEZÍȚIE, percheziții, s. f. Cercetare făcută de către organele de urmărire penală sau de procuror asupra unei persoane (bănuite de o infracțiune) sau în locuința acestuia, pentru găsirea și ridicarea probelor materiale ale infracțiunii sau pentru descoperirea infractorului. ♦
P. gener. Scotocire. [
Var.:
perchizíție, (
înv.)
perchizițiúne s. f.] – Din
fr. perquisition.percheziție (Dicționar de neologisme, 1986)PERCHEZÍȚIE s.f. Cercetare făcută la un ordin al organelor puterii de stat asupra unei persoane bănuite de o infracțiune sau la domiciliul acesteia. ♦ (
p. ext.) Cercetare amănunțită, scotocire. [Gen.
-iei, var.
perchezițiune, perchiziție s.f. / < fr.
perquisition, cf. lat.
perquisitio – cercetare].
percheziție (Marele dicționar de neologisme, 2000)PERCHEZÍȚIE s. f. cercetare făcută la un ordin al organelor puterii de stat asupra unei persoane bănuite de o infracțiune, sau la domiciliul acesteia. (< fr.
perquisition, lat.
perquisitio)
percheziție (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)perchezíție (perchezíții), s. f. – Cercetare, scotocire. –
Var. perchezițiune. Fr. perquisition. –
Der. percheziționa, vb. (a cerceta), din
fr.percheziție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PERCHEZÍȚIE s. f. v. perchiziție.