pentaclorură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PENTACLORÚRĂ, pentacloruri, s. f. (
Chim.) Clorură a elementelor pentavalente. – Din
fr. pentachlorure.pentaclorură (Dicționar de neologisme, 1986)PENTACLORÚRĂ s.f. Clorură a cărei moleculă conține cinci atomi de clor. [< fr.
pentachlorure].
pentaclorură (Marele dicționar de neologisme, 2000)PENTACLORÚRĂ s. f. clorură conținând în moleculă cinci atomi de clor. (< fr.
pentachlorure)
pentaclorură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PENTACLORÚRĂ, pentacloruri, s. f. (
Chim.) Clorură a elementelor pentavalente. — Din
fr. pentachlorure.