pentacord (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PENTACÓRD, pentacorduri, s. n. 1. Liră cu cinci coarde, folosită în antichitate.
2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. [
Pl. și:
pentacorde] – Din
fr. pentacorde.pentacord (Dicționar de neologisme, 1986)PENTACÓRD s.n. 1. Liră cu cinci coarde.
2. Grup de cinci trepte succesive ale unei scări muzicale. [< fr.
pentacorde, cf. gr.
pente – cinci,
chorde – coardă].
pentacord (Marele dicționar de neologisme, 2000)PENTACÓRD s. n. 1. instrument cu cinci coarde, în Grecia antică, asemănător unei lire. 2. (muz.) sistem de cinci sunete succesive, formând o cvintă perfectă. (< fr.
pentacorde, lat.
pentachrodus)
pentacord (Dicționaru limbii românești, 1939)*pentacórd n., pl.
urĭ și
oarde (vgr.
pentáhordon). La ceĭ vechĭ, liră cu cincĭ coarde.
pentacord (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pentacórd s. n.,
pl. pentacórduripentacord (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PENTACÓRD, pentacorduri, s. n. 1. Liră cu cinci coarde, folosită în Antichitate.
2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scări muzicale. [
Pl. și:
pentacorde] — Din
fr. pentacorde.