peltic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PELTÍC, -Ă, peltici, -ce, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite consoane;
p. ext. (despre vorbire) care trădează o asemenea rostire defectuoasă. – Din
tc. peltek.peltic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)peltíc (peltícă), adj. – Sîsîit, cepeleag. –
Mr.,
megl. peltec. Tc. peltek (Șeineanu, II, 288; Lokotsch 1646; Ronzevalle 60),
cf. ngr. πελτέϰης,
bg. peltek. –
Der. pelticie, s. f. (defectul omului peltic);
peltici, vb. (a vorbi peltic);
pelticărie, s. f. (vorbire peltică).
peltic (Dicționaru limbii românești, 1939)peltíc, -ă adj. (turc.
peltek). Cepeleag, care nu poate pronunța unele litere ca
ș, j, ț, în locu cărora pronunță
s, z, th (grecesc). Adv. Ca pelticiĭ:
a vorbi peltic. V.
gîngav.peltic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)peltíc adj. m.,
pl. peltíci; f. peltícă, pl. peltícepeltic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)peltic a. și m. care nu poate rosti unele litere. [Turc. PELTEK].
peltic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PELTÍC, -Ă, peltici, -ce, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite consoane;
p. ext. (despre vorbire) care trădează o asemenea rostire defectuoasă. — Din
tc. peltek.