pelerin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PELERÍN, pelerini, s. m. Persoană care face un pelerinaj. ♦ (Rar) Persoană care călătorește mult (din loc în loc); călător. – Din
fr. pèlerin.pelerin (Dicționar de neologisme, 1986)PELERÍN s.m. Cel care merge în pelerinaj; hagiu; pelegrin; peregrin. [< fr.
pèlerin].
pelerin (Marele dicționar de neologisme, 2000)PELERÍN s. m. cel care merge în pelerinaj; peregrin. (< fr.
pèlerin)
pelerin (Dicționaru limbii românești, 1939)*pelerín, -ă s. (fr.
pelerin, d. lat.
peregrinus, străin, călător, d.
per, pin [!], și
ager, agri, ogor; it.
pelegrino, germ.
pilgrim și
pilger, rus.
piligrim. V.
agri-col). Călător pios la locurĭ sfinte saŭ venerate. – Rar
peregrin. V.
hagiŭ.pelerin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pelerín (călător la locuri sfinte)
s. m.,
pl. pelerínipelerin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pelerin m. cel ce călătorește din pietate la un loc de închinăciune.
pelerin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PELERÍN, pelerini, s. m. Persoană care face un pelerinaj. ♦ (Rar) Persoană care călătorește mult (din loc în loc); călător. — Din
fr. pèlerin.