pelerinaj - explicat in DEX

pelerinaj (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PELERINÁJ, pelerinaje, s. n. Călătorie pe care credincioșii o fac într-un loc considerat sfânt. ♦ Călătorie făcută într-un loc renumit (din punct de vedere istoric sau cultural). ♦ P. gener. Călătorie, plimbare (în diverse locuri). ♦ Trecere continuă, perindare. – Din fr. pèlerinage.

pelerinaj (Dicționar de neologisme, 1986)
PELERINÁJ s.n. 1. Călătorie făcută într-un loc considerat sfânt; hagialâc. 2. (Fig.) Călătorie lungă și grea, cu multe opriri. [Var. pelerinagiu s.n. / < fr. pèlerinage].

pelerinaj (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PELERINÁJ s. n. călătorie făcută la un loc sfânt; (p. ext.) vizită făcută în scop artistic sau istoric. (< fr. pèlerinage)

pelerinaj (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PELERINÁJ (‹ fr.) s. n. 1. Călătorie rituală presupunând existența unor locuri colectoare de forțe sau energii divine care pot fi mai ușor implorate aici decât în alte părți. Această idee contravine credinței în caracterul omniscient al divinității și este o moștenire a cultelor locale. P. cuprinde, în afara călătoriei, a locului sfânt și a rugăciunii, și o anumită asceză, ritualuri, cum ar fi spălarea sau băutul apei sfințite, atingerea unor relicve, luarea unor obiecte sfințite. Cel mai celebru p. este cel de la Mecca; pentru creștinii din Evul Mediu principala țintă erau Locurile Sfinte din Palestina; în prezent, în Europa, cele mai renumite locuri de p. sunt Aachen (Germania), Assisi (Italia), Canterbury (Marea Britanie), Częstochowa (Polonia), Fatima (Poertugalia), Lourdes (Franța), Santiago de Compostela (Spania), Roma ș.a., iar în America: Guadelupe (Mexic) ș.a. Tradiția este specifică și Budismului, astfel că în India sunt cunoscute p. la Bodth Gayā (Bihar) și Varanesi (Uttar Pradesh). Locurile sfinte ale islamului sunt Mecca și Medina. În România, p. cele mai importante sunt la Iași (de Sf. Parascheva), București (de Sf. Dimitrie Basarabov) și în jud. Constanța la grota Sf. Andrei. ♦ P. ext. Vizitare a unui loc renumit din punct de vedere istoric, cultural etc. ♦ P. gener. Călătorie în locuri îndepărtate. 2. Trecere continuă, perindare.

pelerinaj (Dicționaru limbii românești, 1939)
*pelerináj n., pl. e (fr. pèlerinage). Călătorie făcută din pĭetate la locurĭ sfinte saŭ venerate: pelerinajele musulmanilor la Meca.

pelerinaj (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pelerináj (călătorie la locuri sfinte) s. n., pl. pelerináje

pelerinaj (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pelerinaj n. 1. călătoria ce face un pelerin; 2. locul unde se duce.

pelerinaj (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PELERINÁJ, pelerinaje, s. n. Călătorie rituală făcută de credincioși, individual sau în grup, într-un loc sfânt (Ierusalim, Lourdes, Mecca). ♦ Călătorie făcută într-un loc renumit (din punct de vedere istoric sau cultural). ♦ P. gener. Călătorie, plimbare (în diverse locuri). ♦ Trecere continuă, perindare. — Din fr. pèlerinage.