pat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PAT1, paturi, s. n. 1. Mobilă de lemn sau de metal, prevăzută de obicei cu somieră sau cu saltea;
p. ext. mobila împreună cu lenjeria, cu așternutul respectiv; așternut, culcuș: crivat. ◊
Expr. A face patul =
a) a pune așternutul pe pat pentru dormit;
b) a strânge așternutul de pe pat.
A strânge patul = a strânge, a aduna așternutul în care s-a dormit.
A cădea bolnav la pat = a se îmbolnăvi (grav).
A fi pe patul de moarte (sau
pe patul morții) = a fi pe punctul de a muri, a fi în agonie, în comă.
A muri în patul său = a muri în casa sa, a nu muri între străini.
A boli în pat = a zăcea greu bolnav.
A părăsi patul = a se face sănătos după o boală grea; a se restabili.
2. (
Pop.) Targă, năsălie.
3. (
Pop.) Răsadniță.
4. Parte a unei instalații sau a unui sistem tehnic cu fața superioară plană și aproximativ orizontală, pe care se reazemă (și alunecă) materiale sau anumite părți ale instalației sau ale sistemului tehnic.
5. Partea de lemn a puștii (sau a pistolului), pe care sunt fixate mecanismul și țeava și care servește la imobilizarea armei în poziția dorită în timpul tragerii. ♦ (Sport) Planșetă de pe care se execută trageri la tir.
6. Strat de material, orizontal sau înclinat, cu fața superioară aproximativ plană, pe care se reazemă de obicei alte materiale. ◊
Pat de cale ferată = strat de balast pe care se așază traversele de cale ferată. ♦ Partea mai joasă a unui teren. a unei depresiuni.
7. Strat din ceva.
8. Albie, matcă. – Din
ngr. pátos „drum bătut”.