pătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PẮTURĂ, pături, s. f. 1. Bucată dreptunghiulară dintr-o țesătură (deasă și groasă) de lână, de fire sintetice, de bumbac, care servește mai ales la învelit.
2. Strat dintr-o substanță, dintr-o materie (care acoperă ceva în mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcătuiesc un tot. ♦ (
Geol.) Strat. ♦ (
Reg.) Foaie de aluat.
3. Fig. Categorie, treaptă sau grup social;
p. ext. oamenii care alcătuiesc o asemenea categorie, treaptă sau grup social. –
Lat. *
pittula (diminutiv de la
pitta).