pătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PẮTURĂ, pături, s. f. 1. Bucată dreptunghiulară dintr-o țesătură (deasă și groasă) de lână, de fire sintetice, de bumbac, care servește mai ales la învelit.
2. Strat dintr-o substanță, dintr-o materie (care acoperă ceva în mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcătuiesc un tot. ♦ (
Geol.) Strat. ♦ (
Reg.) Foaie de aluat.
3. Fig. Categorie, treaptă sau grup social;
p. ext. oamenii care alcătuiesc o asemenea categorie, treaptă sau grup social. –
Lat. *
pittula (diminutiv de la
pitta).
pătură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pắtură (-ri), s. f. –
1. Înveliș, strat. –
2. Pled, cergă, cuvertură. –
3. Valtrap, cioltar. –
4. (
Trans. de S.) Pliu de ie. –
Mr. petur „plăcintă de foi”. Din
pat „sol, înveliș”,
pl. paturi, de unde s-a refăcut un
sing. analogic, în conformitate cu tipul
mături-mătură, cf. latură ‹
lat. fagure ‹
faguri ‹
fag etc. Alte ipoteze nu satisfac: din
lat. *pittŭla, dim. de la *
pitta „pată”,
cf. pată (Candrea,
Conv. Lit., XXXVIII, 874; Pușcariu 1287; Candrea-Dens., 1358; REW 6548); din
gr. πέταλον „foaie” (Diculescu,
Elementele, 471); din
lat. *
coactile; prin intermediul unei forme *
quactula (Giuglea,
Dacor., II, 819;
cf. REW 2001a).
Der. pături (
var. împături, (îm)pătura),
vb. (a suprapune, a pune strat peste strat; a plia, a dubla),
cf. Bogrea,
Dacor., IV, 878;
păturică, s. f. (covoraș, scîndurică, preș, ștergător). Din
rom. sau din
mr. trebuie să provină
alb. petulë „minciunică”,
bg. petura „plăcintă de foi”,
ngr. πέτουρον „plăcintă de foi” (Capidan,
Raporturile, 225; Candrea-Dens., 1358).
pătură (Dicționaru limbii românești, 1939)pắtură f., pl.
ĭ (lat.
*pĭttula. V.
pată. Cp. cu
pănură, păcură). Strat:
ceĭ vechĭ scriaŭ pe tăblițe acoperite cu o pătură de ceară. Cergă, învălitoare groasă de lînă (maĭ rar de bumbac) de pus pe pat ca macat, de întrebuințat ca plapomă saŭ de învălit calu orĭ de pus supt [!] șa. V.
teltie.pătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pắtură s. f.,
g.-d. art. pắturii; pl. pắturipătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pătură f.
1. învelitoare de lână gros țesută:
cât ți-e pătura, atât te întinde PANN;
2. acoperământul calului;
3. strat din o materie oarecare:
tăblițe acoperite cu pătură de ceară. [Derivat din
pat].
pătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PẮTURĂ, pături, s. f. 1. Bucată (dreptunghiulară) dintr-o țesătură (deasă și groasă) de lână, de fire sintetice, de bumbac, care servește mai ales la învelit.
2. Strat dintr-o substanță, dintr-o materie (care acoperă ceva în mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcătuiesc un tot. ♦ (
Geol.) Strat. ♦ (
Reg.) Foaie de aluat.
3. Fig. Categorie, treaptă sau grup social;
p. ext. oamenii care alcătuiesc o asemenea categorie, treaptă sau grup social. — Lat
*pittula (diminutiv de la
pitta).