patentà - explicat in DEX

patenta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PATENTÁ, patentez, vb. I. Tranz. 1. A acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta o invenție. 2. (Înv.) A supune pe cineva la plata unei patente (2). 3. (Tehn.) A aplica unei sârme de oțel un tratament termic pentru a-i asigura o rezistență mai mare. – Din fr. patenter, germ. patentieren.

patenta (Dicționar de neologisme, 1986)
PATENTÁ vb. I. tr. 1. A acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta. 2. A căli un metal în plumb. ♦ A trata termic o sârmă de oțel pentru a-i da o rezistență mecanică mare. [< fr. patenter].

patenta (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PATENTÁ vb. tr. 1. a acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta. 2. (tehn.) a trata termic o sârmă sau o bandă de oțel pentru a-i da o rezistență mecanică mare. (< fr. patenter, germ. patentieren)

patenta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
patentá (a ~) vb., ind. prez. 3 patenteáză

patentà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
patentà v. 1. a supune la patentă; 2. a da o patentă cuiva.

patenta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PATENTÁ, patentez, vb. I. Tranz. 1. A acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta o invenție. 2. (înv.) A supune pe cineva la plata unei patente (2). 3. (Tehn.) A aplica unei sârme de oțel un tratament termic pentru a-i asigura o rezistență mai mare. — Din fr. patenter, germ. patentieren.