pas (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PAS1 interj. Cuvânt folosit de un jucător de cărți pentru a arăta că nu vrea sau nu poate să deschidă jocul, să participe la joc (în turul respectiv). – Din
fr. [je]
passe.pas (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PAS2, pasuri, s. n. 1. Drum, loc îngust și mai coborât, de-a lungul unei văi, între munți sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte în alta; trecătoare.
2. (
Înv.) Pașaport. – Din
germ. Pass, fr. pas.pas (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PAS3, (
1)
pași, s. m., (
II)
pasuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit;
p. ext. distanță astfel parcursă:
p. gener. distanță mică. ◊
Loc. adv. Pas cu pas =
a) încetul cu încetul, treptat;
b) mereu, neîncetat.
La tot pasul sau
la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit.
Nici (
un)
pas = deloc, nicidecum. ◊
Expr. (
A face)
primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa.
A avea (sau
a da cuiva)
pas (
să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva.
A face un pas greșit =
a) a se poticni în mers;
b) a săvârși o greșeală.
A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos.
Se aud pași. ♦
Fig. Stadiu, etapă. ♦
Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦
Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre.
2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊
Pas alergător = mers în fugă.
Pas de front (sau
de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată.
Pas de marș (sau
de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊
Loc. adv. În pasul calului sau
la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊
Expr. A ține pasul =
a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva;
b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva.
A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar)
A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar)
A da pas = a se grăbi.
A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans.
3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit;
p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură.
4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊
Expr. (
Înv.)
A călca (sau
a urma, a merge)
pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva.
5. (
Biol.; în sintagma)
Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinții și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei.
II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊
Pas de filet sau
pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate.
2. (
Înv. și
reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. –
Lat. passus.pas (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PAS4 subst. Substanță medicamentoasă antibiotică, cu aspect de pulbere albă, puțin solubilă în apă, folosită în tratamentul tuberculozei. – Din
fr. P.A.S. (formă abreviată din
acide para-aminosalicylique).
pas (Dicționar de neologisme, 1986)PAS1 s.n. Porțiune de lungime constantă care se repetă în lungul sau în latul unui sistem tehnic. ♦
Pas de dințare = distanța dintre elementele de același fel a doi dinți consecutivi ai unui angrenaj cilindric sau ai unei freze;
pas de filet = distanța dintre două puncte consecutive ale unei spire de filet. [Pl.
-suri. / < fr.
pas].
pas (Dicționar de neologisme, 1986)PAS2 s.n. Drum îngust între munți; trecătoare. V.
defileu. [Pl.
-suri. / < germ.
Pass, fr.
pas].
pas (Marele dicționar de neologisme, 2000)PAS2 s. n. 1. distanță care separă două spire consecutive ale unei elice sau două filete ale unui șurub, măsurată paralel cu axa de rotație. ♦ ~ de dințare = distanța cuprinsă între planurile mediane a doi dinți consecutivi ai unui pinion sau ai unei roți dințate. 2. (inform.) operație unitară într-o rutină de calculator sau suboperație în executarea unei instrucțiuni. 3. (mar.) document personal cu valabilitate temporară dat persoanelor pe timpul escalei; permis de debarcare. 4. ~ genetic = distanță creată între un părinte și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. (< fr.
pas)
pas (Marele dicționar de neologisme, 2000)PAS3 s. n. 1. drum îngust între munți; trecătoare. 2. șenal navigabil. (< fr.
pas, germ.
Pass)
pas (Marele dicționar de neologisme, 2000)PAS1 interj. (la diferite jocuri de cărți) cuvânt care arată că un jucător nu vrea sau nu poate să deschidă jocul. ♦ ~ parol = formulă rostită de un jucător care nu vrea sau nu poate să participe la joc în turul respectiv. (< fr.
/je/ passe)
pas (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pas (páși), s. m. –
1. Distanța dintre piciorul din față și cel din spate în mers. –
2. Posibilitate, mijloc de a obține ceva.
Lat. passus (Pușcariu 1276; Candrea-Dens., 1345; REW 6271),
cf. it.,
port. passo, fr.,
prov.,
cat. pas, sp. paso, alb. pas (Philippide, II, 650). –
Der. păsa, vb. (
înv., a merge), probabil direct din
lat. passare (Pușcariu 1278; Candrea-Dens., 1346),
cf. it. passare, prov.,
sp. pasar, fr. passer, port. passar, azi doar în expresia
pas(ă) de „în nici un fel, în nici un chip”,
cf. fr. pas negativ;
păsui, vb. (a da răgaz, a amîna);
păsuială, s. f. (așteptare, amînare);
păși, vb. (a face pași, a merge; a avansa, a progresa);
propăși, vb. (a progresa), format după
lat. progredi; propășire, s. f. (progres);
propășitor, adj. (progresiv);
depăși, vb. (a trece, a exceda), după
fr. dèpasser. Der. neol. pas, s. n. (trecătoare), din
fr. pas; pasă, s. f., din
fr. passe; pasaj, s. n., din
fr. passage; pasa, vb., din
fr. passer; pasager (
var. pasajer),
s. m.;
paspoal, s. n., din
fr. passe-poil; pașaport, s. n., din
fr. passeport, cf. mr. pasaporte (‹
it.),
ngr. πασαπόρτο,
tc. pasaport (
ș nu e clar; influența
rus. pášport nu e sigură, avînd în vedere accentul);
pașaportar, s. m. (supus străin);
pașuș, s. n. (
Trans.,
Olt.,
înv., pașaport), din
mag. passzus (Gáldi,
Dict., 150). –
Cf. răspas.