parabolă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARÁBOLĂ1, parabole, s. f. Curbă plană care reprezintă locul geometric al punctelor din plan egal depărtate de un punct fix, numit focar, și de o dreaptă fixă, numită directoare. – Din
fr. parabole, lat. parabola.parabolă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARÁBOLĂ2, parabole, s. f. Povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral; pildă;
p. ext. exprimare alegorică, afirmație care cuprinde un anumit tâlc; fabulă, alegorie. – Din
fr. parabole, lat. parabola.parabolă (Dicționar de neologisme, 1986)PARÁBOLĂ1 s.f. Scurtă povestire alegorică cu caracter moral; pildă. ♦ (
P. ext.) Alegorie, metaforă. [< fr.
parabole, cf. lat.
parabola, gr.
parabole – asemănare].
parabolă (Dicționar de neologisme, 1986)PARÁBOLĂ2 s.f. Linie curbă care reprezintă locul geometric al punctelor egal depărtate de un punct fix (focar) și de o dreaptă fixă (directoare). [< fr.
parabole].
parabolă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PARÁBOLĂ1 s. f. 1. scurtă povestire alegorică cu caracter moral; pildă. ◊ exprimare alegorică. 2. (p. ext.) alegorie. (< fr.
parabole, lat.
parabola, gr.
parabole, comparație)
parabolă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PARÁBOLĂ2 s. f. curbă plană, loc geometric al punctelor egal depărtate de un punct fix (focar) și de o dreaptă fixă (directoare). (< fr.
parabole, lat.
parabola)
parabolă (Dicționaru limbii românești, 1939)*parábolă f., pl.
e (vgr.
parabolé, d.
parabállo, arunc la o parte; lat.
parábola. V.
palavră; iper-bolă [!], balistă). Alegorie supt [!] care se ascunde un adevăr important:
parabolele luĭ Hristos. A vorbi pin [!] parabole, a nu spune direct ceĭa ce vreĭ să spuĭ, a vorbi pin ocolurĭ.
Parabolele luĭ Solomon, cartea proverbelor.
Geom. Curbă plană de al doilea grad rezultată din secțiunea unuĭ con pintr´un [!] plan paralel cu un plan tangent conuluĭ.
Pin ext. Curba pe care o descrie în aer un proĭectil.
parabolă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PARÁBOLĂ1 (‹
fr.;
lat. parabola, gr. parabole „comparație”)
s. f. 1. Povestire scurtă menită să pună în lumină, nu prin detaliile sale, precum alegoria, ci prin întregul ei, o învățătură morală; este una din modalitățile fundamentale de exprimare a învățăturilor și literaturii religioase de pretutindeni, întâlnită în „Vechiul Testament”, „Noul Testament”, „Coran”, literatura vedică, budistă, jainistă etc. „Noul Testament” cuprinde 28 de
p. rostite de Iisus Hristos. ♦ Scriere cu caracter alegoric, asemănătoare prin structură fabulei.
2. P. ext. Alegorie.
parabolă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PARÁBOLĂ2 (‹
fr.;
cuv. gr.)
s. f. (
GEOM.) Curbă plană obținută prin secționarea unui con cu un plan paralel cu o generatoare a conului. Este definită ca locul geometric al punctelor din plan egal depărtate de o dreaptă fixă, numită directoare, și de un punct fix, numit focar. Ecuația
p. este de gradul al doilea. Denumirea de
p. a fost propusă de Apollonius din Perga (
sec. 3
î. Hr.).
parabolă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)parábolă s. f.,
g.-d. art. parábolei; pl. parábole