parabioză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARABIÓZĂ, parabioze, s. f. 1. (
Med.) Pierdere a conductibilității normale a unui nerv.
2. Stare a unui organism aflat la limita de jos a condițiilor vitale. [
Pr.:
-bi-o-] – Din
fr. parabiose.parabioză (Dicționar de neologisme, 1986)PARABIÓZĂ s.f. (
Biol.)
1. Pierdere a conductibilității normale a unui nerv.
2. Stare a unui organism aflat în limita condițiilor vitale. [Pron.
-bi-o-. / < fr.
parabiose, cf. gr.
para – alături,
bios – viață].
parabioză (Marele dicționar de neologisme, 2000)PARABIÓZĂ s. f. (biol.) 1. situație în care doi indivizi sunt legați între ei prin naștere. 2. grefă în care doi indivizi sunt uniți artificial printr-o circulație sangvină comună, pentru observații fiziologice. 3. pierdere a conductibilității normale a unui nerv ca urmare a unei vătămări locale. 4. stare a unui organism la limita condițiilor vitale. (< fr.
parabiose)
parabioză (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PARABIÓZĂ, parabioze, s. f. 1. (
Med.) Pierdere a conductibilității normale a unui nerv.
2. Stare a unui organism aflat la limita de jos a condițiilor vitale. [
Pr.: -
bi-o-] — Din
fr. parabiose.