pândar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÂNDÁR, pândari, s. m. Persoană care păzește o pădure, o vie, o holdă etc.; paznic, jitar. ♦ (
Mil.;
pop.) Strajă, santinelă. ♦ Militar din artileria antiaeriană, însărcinat cu supravegherea spațiului aerian. – Din
sl. pondarĩ.