panțâr (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PANȚẤR s. m. v. panțir.panțâr (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PANȚẤR (‹
pol.,
ucr.)
s. m. (În
sec. 18-19 în Moldova; la
pl.) Corp de oaste alcătuit din lefegii pământeni, scutiți mai târziu de bir, dar lipsiți de leafă; a fost creat în 1727-1728 de domnul Grigore II Ghica; era însărcinat cu paza granițelor, cu transmiterea știrilor, aducerea la îndeplinire a unor porunci și hotărâri ale autorităților; (și la
sg.) lefegiu care făcea parte din acest corp.
panțâr (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PANȚẤR s. m. v.
panțir.