palatal - explicat in DEX



palatal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PALATÁL, -Ă, palatali, -e, adj. 1. (Anat.) Relativ la palat1, care aparține palatului1, din regiunea palatului1, palatin2. 2. (Fon.) Care se produce în regiunea palatului1; spec. (despre sunete) care se articulează prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul-gurii. ♦ (Substantivat, f.) Sunet articulat prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul-gurii. ♦ Care conține sunete a căror articulație se face în regiunea palatului1. ♦ (Despre timbrul sunetelor) Care este propriu sunetelor articulate în regiunea palatului1. – Din fr. palatal.

palatal (Dicționar de neologisme, 1986)
PALATÁL, -Ă adj. Care aparține palatului, din regiunea palatului; palatin. // adj., s.f. (Sunet) articulat în regiunea palatului. [< fr. palatal].

palatal (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PALATÁL, -Ă adj. 1. din regiunea palatului; palatin2. 2. consoană ~ă (și s. f.) = consoană care se pronunță prin apropierea sau atingerea părții de jos a limbii de palat. (< fr. palatal)

palatal (Dicționaru limbii românești, 1939)
*palatál, -ă adj. (d. palat 2; fr. palatal). Al ceruluĭ guriĭ, al palatuluĭ. Gram. Pronunțat pin [!] izbirea limbiĭ de ceru guriĭ, vorbind de vocale și consonante, ca e, i, ca c, g în încinge și ca ș, j, ñ. S. f. O vocală saŭ o consonantă palatală. Adv. Pin [!] ajutoru palatuluĭ: a pronunța palatal. V. africat.

palatal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
palatál adj. m., pl. palatáli; f. palatálă, pl. palatále

palatal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
palatal a. se zice de consoanele rostite lovind cerul gurii cu limba: palatale sunt c (ce, ci), g (ge, gi), j.

palatal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PALATÁL, -Ă, palatali, -e, adj. 1. (Anat.) Relativ la palat1, care aparține palatului1, din regiunea palatului1, palatin2. 2. (Fon.) Care se produce în regiunea palatului1; spec. (despre sunete) care se articulează prin atingerea sau apropierea limbii de bolta palatină. ♦ (Substantivat, f.) Sunet articulat prin atingerea sau apropierea limbii de bolta palatină. ♦ Care conține sunete a căror articulație se face în regiunea palatului1. ♦ (Despre timbrul sunetelor) Care este propriu sunetelor articulate în regiunea palatului1. — Din fr. palatal.