pălămidă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂLĂMÍDĂ1, pălămide, s. f. 1. Plantă erbacee perenă din familia compozitelor, cu tulpină înaltă, cu rădăcini adânci, cu frunzele întregi sau crestate, acoperite pe margini cu spini, care este foarte vătămătoare pentru semănături (
Cirsium arvense).
2. Plantă erbacee bienală din familia compozitelor, cu frunze spinoase, păroase și cu flori roșii (
Carduus crispus). – Din
bg. palamida.