pălămidă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂLĂMÍDĂ1, pălămide, s. f. 1. Plantă erbacee perenă din familia compozitelor, cu tulpină înaltă, cu rădăcini adânci, cu frunzele întregi sau crestate, acoperite pe margini cu spini, care este foarte vătămătoare pentru semănături (
Cirsium arvense).
2. Plantă erbacee bienală din familia compozitelor, cu frunze spinoase, păroase și cu flori roșii (
Carduus crispus). – Din
bg. palamida.pălămidă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂLĂMÍDĂ2, pălămide, s. f. Pește marin răpitor, de forma unui fus gros, cu spatele albastru, cu solzi mici și cu numeroși dinți pe fălci (
Sarda sarda). ◊ Compus:
pălămidă-de-baltă = pește mic cu corpul acoperit cu plăci osoase și cu spini (
Pungitius platygaster). – Din
ngr. palamídha.pălămidă (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)PĂLĂMIDĂ, pălămide, s.f. (Iht.) Pește marin, înrudit cu tonul, dar mult mai mic, prezent și în Marea Neagră, având carnea gustoasă și fără oase, foarte apreciat ca pește de consum (
Sarda sarda); germ.
Pelamide; se comercializează ca (engl.)
bonito.
pălămidă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pălămídă,
pălămíde, s.f. (reg.) despărțitură mică, în formă de cutie, în interiorul unei lăzi sau al unui dulap; chichiță.
pălămidă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pălămídă (pălămíde), s. f. – Bonită (Pelamys sarda). –
Var. palamidă. Mr.,
megl. pălămidă. Ngr. παλαμύδα (Tiktin; Gáldi 216),
cf. tc. palamud, bg.,
sb. palamida (Conev 46),
it. palamida, sp. palmeta (Corominas, III, 628).
pălămidă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pălămídă (-ízi), s. f. –
1. Crăpușnic, scaiete (Cirsium arvense). –
2. Pește de rîu (Gasterosteus platygaster).
Sb.,
cr. palamida (Cihac, II, 239; Tiktin), din
tc. palamud „ghindă” și acesta, probabil, din
ngr. βαλανίδι „ghindă” (Vasmer,
Gr., 107). A existat probabil din
ngr. o încrucișare cu
ngr. παλάμη „palmă”,
cf. ngr. παλαμονίδα „osul-iepurelui”; dar numai παλάμη nu pare să constituie o explicație suficientă. Poate are legătură cu cuvîntul următor.
pălămidă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pălămídă (pălămíde), s. f. – (
Mold.) Despărțitură mică în interiorul unei lăzi. Origine necunoscută, probabil
ngr.pălămidă (Dicționaru limbii românești, 1939)1) pălămídă și
pala- f., pl.
e, ca
stafide (ngr.
palamida, d. vgr.
pelamýs, -ýdos; turc. bg.
palamud; it.
palamita, fr.
pélamide). Lacherdă
(pélamys sarda). Pălămidă de baltă, un fel de peștișor numit și
zborș (gasterósteus platygaster).pălămidă (Dicționaru limbii românești, 1939)2) pălămídă f., pl.
e (poate pin [!] aluz. la ghimpiĭ peșteluĭ pălămidă, de unde și sîrb. bg.
palamida). Gălbenare (o buruĭană). Un fel de scaĭ
(cirsium [arvense și
canum]). Alt fel de scaĭ numit și
scaĭ măgăresc (onopordon acánthium).pălămidă (Dicționaru limbii românești, 1939)3) pălămídă f., pl.
e (ngr.).
Est. Chichiță, despărțitură (de ținut lucrurĭ micĭ) într´o ladă, într´un sertar.