pajură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÁJURĂ, pajuri, s. f. 1. Pasăre răpitoare mai mică decât vulturul, dar mult mai puternică și mai iute în mișcări decât acesta, cu cioc puternic și tăios, cu gheare lungi și ascuțite, care trăiește în regiunile de munte; acvilă (
1), aceră (
Aquila chrysaetos). ♦ (În mitologia populară) Pasăre uriașă, cu înfățișări variate, de obicei fioroase, înzestrată cu puteri miraculoase.
2. Figură simbolică reprezentând o pajură (
1) sau vultur (cu unul sau două capete, de obicei cu aripile întinse), care servește ca semn convențional distinctiv pe stemele, steagurile, pecețile sau monedele unor țări;
p. ext. stemă, emblemă având o asemenea figură. [
Var.: (
înv.)
pájeră, pájoră s. f.] – Din
ucr. pažera „ființă lacomă, nesățioasă”.