pagubă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÁGUBĂ, pagube, s. f. 1. Pierdere materială suferită de cineva sau adusă cuiva; stricăciune care provoacă o pierdere, o daună. ◊
Loc. adv. În pagubă = pierzând bani sau alte bunuri. ◊
Expr. Atâta pagubă! sau
mare pagubă! nici o pagubă! pagubă-n ciuperci! expresii exclamative care arată resemnarea sau nepăsarea pentru o pierdere suferită.
A fi rău de pagubă, se spune despre cineva ghinionist sau despre cineva ori ceva care aduce ghinion.
A fluiera (sau
a sufla, a vorbi etc.)
a pagubă = a prevesti o pierdere; a-și manifesta regretul pentru o pierdere suferită.
2. Fig. Știrbire, pierdere a calității, a valorii unui lucru; prejudiciu moral. ◊
Loc. prep. În paguba (cuiva sau a ceva), aducând un prejudiciu. ◊
Expr. (
Reg.)
Pagubă că... (sau
de...) sau
e pagubă să... = păcat că... (sau de...); e regretabil să... – Din
sl. paguba.pagubă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)págubă (págube), s. f. – Daună, prejudiciu, pierdere.
Sl. paguba (Miklosich,
Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 238). –
Der. păgubi, vb. (a aduce daune, a prejudicia; a pierde), din
sl. pagubiti „a pierde”;
păgubaș, s. m. (victimă, om care pierde, prejudiciat);
păgubitor, adj. (care aduce pagubă);
păgubos, adj. (dezavantajos; nefast);
păgubnic, adj. (
înv., dăunător, vătămător);
despăgubi, vb. (a compensa, a indemniza; a se revanșa), format după
fr. dédommanger.pagubă (Dicționaru limbii românești, 1939)págubă f., pl.
e (vsl. bg. rus.
páguba. V.
deșu-gubină, guban). Daună, stricăcĭune:
focu, seceta, ploaĭa a cauzat marĭ pagube. Perdere [!]:
din acest negoț m´am ales cu o pagubă de 20,000 de francĭ. Atîta pagubă! saŭ
pagubă´n cĭupercĭ! nu-mĭ pasă! puțin îmĭ pasă!
pagubă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)págubă s. f.,
g.-d. art. págubei; pl. págubepagubă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pagubă f.
1. pierdere:
paguba nu e mare; 2. stricăciune cauzată:
în paguba lui. [Slav. PAGUBA, pierdere].
pagubă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PÁGUBĂ, pagube, s. f. 1. Pierdere materială suferită de cineva sau adusă cuiva; distrugere care provoacă o pierdere, o daună. ◊
Loc. adv. În pagubă = pierzând bani sau alte bunuri. ◊
Expr. Atâta pagubă! sau
mare pagubă! nicio pagubă! pagubă-n ciuperci! expresii exclamative care arată resemnarea sau nepăsarea pentru o pierdere suferită.
A fi rău de pagubă, se spune despre cineva ghinionist sau despre cineva ori ceva care aduce ghinion.
A fluiera (sau
a sufla, a vorbi etc.)
a pagubă = a prevesti o pierdere; a-și manifesta regretul pentru o pierdere suferită.
2. Fig. Știrbire, pierdere a calității, a valorii unui lucru; prejudiciu moral. ◊
Loc. prep. În paguba (cuiva sau a ceva), aducând un prejudiciu... ◊
Expr. (
Reg.)
Pagubă că... (sau
de...) sau
e pagubă să... = păcat că... (sau de...); e regretabil să... — Din
sl. paguba.