oștime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OȘTÍME s. f. (
Înv.) Oștire. ♦ Mulțime, gloată. –
Oaste +
suf. -ime.oștime (Dicționaru limbii românești, 1939)oștíme f.
Vechĭ. Rar. Oaste.
oștime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oștíme (
înv.,
pop.)
s. f.,
g.-d. art. oștímiioștime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)oștime f. oaste:
privește cu îngânfare frumoasa lui oștime AL.