oștean (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OȘTEÁN, oșteni, s. m. (
Înv. și
pop.) Soldat, militar, ostaș. –
Oaste +
suf. -ean.oștean (Dicționaru limbii românești, 1939)oșteán m., pl.
enĭ (d.
oaste).
Rar azĭ. Ostaș, soldat.
oștean (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oșteán (
înv.,
pop.)
s. m.,
pl. oșténioștean (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)oștean m. ostaș.