oturac (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)oturác1,
oturáci, s.m. (înv.) veteran, invalid de război.
oturac (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)oturác, oturáce, s.n. (înv.; mai ales la pl.)
1. popas mai lung al armatei într-un loc; bivuac.
2. lemnele încovoiate formând scheletul luntrei.
oturac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)oturác (-ce), s. n. – Popas, oprire, haltă.
Tc. oturak (Șeineanu, III, 92),
cf. alb. oturak. Sec. XVII,
înv. –
Der. oturac, s. m. (
înv., veteran).
oturac (Dicționaru limbii românești, 1939)oturác m. (turc.
oturak, popas, scaun, stațiune, repaus, inválid; sîrb.
oturak, pensionar).
Vechĭ. Inválid, veteran. S. n., pl.
urĭ și
e. Popas maĭ lung al uneĭ armate:
făcea oturace cîte 5-6 zile (Nec. 2, 217).
Azĭ Mold. Adv. A ședea, a sta otorac, a sta în permanență la o muncă (la o moșie, la o mașină, la un bolnav. V.
sotnic).
Dun. de jos otorac, pl.
e. Banca din fundu uneĭ luntri.