otrocol - explicat in DEX

otrocol (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OTROCÓL, otrocoale, s. n. (Reg.; în legătură cu verbele „a da”, „a face”) Ocol, târcol, raită; vraiște, ravagii. – Cf. rotocol, târcol.

otrocol (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
otrocól (otrocoále), s. n. – Înconjur, ocol. Bg. tărkolo › tîrcol, probabil prin încrucișarea cu rotocol (Tiktin); simpla der. prin metateză din rotocol (Philippide, Principii, 140; Scriban) nu pare convingătoare.

otrocol (Dicționaru limbii românești, 1939)
otrocól n., pl. oale (met. din rotocol). Olt. Serbia. Rotocol, torocală, pată mare rătundă [!]: un otrocol de cenușe (ca urmă a foculuĭ. BSG. 1922, 138). Tîrcol, ocol. Mold. nord. Raĭtă p. a jăfui [!]: pisica dă otrocol după șoarecĭ (rTP. 3, 92, 138), a face otrocol pin [!] lucrurile cuĭva. V. ĭama, ceambur.

otrocol (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
otrocól (reg.) (o-tro-) s. n., pl. otrocoále

otrocol (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
otrocol n. Mold. ocol: are să-i facă un otrocol prin gâște CR. [Metateză din rotocol].