otreapă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OTREÁPĂ, otrepe, s. f. 1. Cârpă (de șters), zdreanță.
2. Fig. Om de nimic, fără caracter, lipsit de voință; secătură, lepădătură. – Din
sl. otrepĩ.otreapă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)otreápă (otrépe), s. f. – Cîrpă, zdreanță, om de nimic. –
Var. otrep. Sl. otrepi „cîlți” (Cihac, II, 405; Conev 62),
cf. bg. utrepkă, rus. otrepie.otreapă (Dicționaru limbii românești, 1939)otreápă f., pl.
epe (din pluralu luĭ
otrep).
Munt. Cîrpă foarte murdară, paceavură, tearfă.
Fig. Obĭect de batjocură:
doară nu-s otreapa lor!otreapă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)otreápă (
pop.)
(o-trea-) s. f.,
g.-d. art. otrépei; pl. otrépeotreapă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)otreapă f.
1. cârpă de șters;
2. fig. netrebnic:
o otreapă de om. [Slav. OTREPĬ].