otinc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OTÍNC, otincuri, s. n. (
Reg.) Bețișor cu ajutorul căruia se leagă firele rupte la războiul de țesut. –
Cf. otic.otinc (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)otínc, otíncuri, s.n. (reg.)
1. bețișor cu care se leagă firele rupte la războiul de țesut.
2. pârghie.
otinc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)otínc (
reg.)
s. n.,
pl. otíncuri