osârdui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV.
Refl. și
intranz. (
Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din
osârdie.osârdui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!osârduí (a se ~) (
înv.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se osârduiéște, imperf. 3
sg. se osârduiá; conj. prez. 3
să se osârduiáscă