osana (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSANÁ, (
1)
osanale, s. f., (
2)
interj. 1. S. f. (La
pl.) Cuvinte de laudă, de preamărire (exagerată); aclamații, ovații.
2. Interj. (Mai ales în imnurile religioase) Laudă! mărire! slavă! [
Acc. și: (
2)
osána] – Din
sl. osanna.osana (Dicționaru limbii românești, 1939)osaná interj. (ngr. și vgr.
osanná, d. ebr.
hôši´a-na, „salvează[-ne] acum”, refrenu unuĭ imn religios la Jidanĭ: lat.
hosanna, vsl.
osánna). Strigăt de aclamațiune la vechiĭ Jidanĭ:
Osana! Bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnuluĭ! S. f. Strigăt de aclamațiune, de bucurie:
l-aŭ primit cu osanale.osana (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!osaná/osána interj.osanà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)osanà f.
1. aclamațiune religioasă (în sf. Scriptură);
2. strigăt de bucurie:
a fost primit cu osanale. [Gr. mod.].