ostrov (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSTRÓV, ostroave, s. n. 1. Insulă mai mare.
2. Insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare. [
Acc. și:
óstrov] – Din
sl. ostrovŭ.ostrov (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ostróv (ostroáve), s. n. – Insulă.
Sl. ostrovu (Miklosich,
Slaw. Elem., 34; Miklosich,
Lexicon, 522). –
Der. ostrovean, adj. (insular). Înv., se folosește numai pentru a desemna insulele Dunării.
ostrov (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ostrov, ostroave s. n. închisoare.
ostrov (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OSTROV 1. Com. în
jud. Constanța, situată în SV
pod. Oltina, pe
dr. Dunării; 5.5529
loc. (2003). Punct de trecere cu bacul peste Dunăre.
Prelucr. lemnului; cărămidă și țiglă. Centru viticol și de vinificație. Pomicultură (piersici, caiși, cireși). Plantație experimentală de kiwi. Pescuit. Pe
terit. satului Bugeac au fost identificate două necropole de incinerație din
sec. 4
î. Hr., iar în arealul satului
O. a fost descoperită o parte din necropola orașului roman
Durostorum, în care s-au găsit două coifuri din bronz (
sec. 1
d. Hr.), un cap de Tanatos din marmură, sarcofage ș.a. În satul Galița se află mănăstirea Dervent (de călugări) ctitorie din 1936, a monahului Elefterie Mihai, cu o biserică având trei hramuri – Cuvioasa Parascheva, Izvorul Tămăduirii și Înălțarea Sfintei Cruci (pictată în perioada 1970-1980). Rezervația naturală pădurea Eschioi (26 ha).
2. Com. în
jud. Tulcea, situată pe
dr. brațului Dunărea Veche; 2.207
loc. (2003). Pescuit. Pe
terit. satului Piatra au fost descoperite (1958) vestigiile așezării romane Beroe (
sec. 1
d. Hr.), cu o mare necropolă de înhumație care a avut o continuitate de folosire până în
sec. 12.
ostrov (Dicționaru limbii românești, 1939)ostróv n., pl.
oave (vsl. bg.
ostrovŭ, insulă, d.
struĭa, curent; sîrb.
ostrov, ostrovo, rus.
óstrov). Insulă, scruntar. – Și
óstrov, pl.
óstrove (Vechĭ. Azĭ Olt.).
ostrov (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ostróv s. n.,
pl. ostroáveostrov (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ostrov n. insulă (cu deosebire între fluvii). [Slav. OSTROVŬ].
ostrov (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Ostrov n.
1. numele unor insule locuite (
Ostrovul Corbului, Ostrovul Mare) în jud. Mehedinți;
2. orășel în jud. Constanța, port pe Dunăre: 3700 loc. Punct strategic.