osteni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (
Înv. și
pop.)
1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi.
2. Refl.,
Intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦
Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva.
3. Refl.,
Intranz. A obosi umblând, mergând;
p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din
sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'.osteni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ostení (ostenésc, ostenít), vb. –
1. A obosi, a vlăgui, a stînjeni. –
2. A se obosi. –
3. (
Vb. refl.) A se deznoda, a se strădui, a se căzni. Origine îndoielnică, dar probabil
sl. Se citează în general etimonul
sl. ustati, ustaną „a termina” (Cihac, II, 232; Tiktin; Candrea),
cf. rus. ustanie „oboseală”,
ceh. ustati „a se osteni”,
ceh. ustani „oboseală”; dar
der. directă nu pare posibilă fonetic. Poate să fi fost o confuzie cu
sl. istiniti „a se obosi”.
Der. din
lat. abstinere (Diez,
Gramm., I, 3, 283) sau din
ngr. ἄσθενος „debil” (Roesler 573; Schuchardt,
Vok., III, 87) nu e posibilă. Uz general (ALR, I, 102).
Der. osteneală (
var. usteneală),
s. f. (oboseală; trudă, efort; muncă istovitoare);
ostenicios, adj. (obositor, supărător);
ostenință, s. f. (oboseală, trudă);
ostenitor, adj. (obositor, supărător);
neostenit, adj. (neobosit).
osteni (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)ostení, ostenesc, vb. intranz. –
1. A obosi.
2. A sta, a zăbovi: “Faceți bine, osteniți, / Că pre bine nimeriți” (Antologie 1980: 154). – Din sl. ustanon (DEX).
osteni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ostení (a ~) (
înv.,
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ostenésc, imperf. 3
sg. osteneá; conj. prez. 3
să osteneáscăostenì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ostenì v.
1. a cauza osteneală:
cine se grăbește, curând ostenește; 2. a fi ostenit;
3. a-și pune toate puterile, a lucra cu inimă. [Slav. USTANO, a înceta, a sta, a rămânea; rus. USTANIE, osteneală].