ostenesc (Dicționaru limbii românești, 1939)
ostenésc v. intr. (din maĭ vechĭu ustenesc, d. vsl. ustaniti sen, a se pune, a se așeza. V. ostoĭesc). Obosesc, perd [!] puterea: de mult ce am mers, am ostenit. V. tr. Obosesc, te fac să perzĭ [!] puterea: lasă calu´n pas (saŭ la pas) ca să nu-l osteneștĭ degeaba. V. refl. Mă silesc din greŭ: mult m´am ostenit pîn´am ajuns. V. odihnesc.