ornic - explicat in DEX

ornic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÓRNIC, ornice, s. n. (Înv.) Ceasornic (de perete); orologiu, pendulă. – Oră + suf. -nic sau refăcut din [ceas]ornic.

ornic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
órnic (órnice), s. n. – Ceas. Cuvînt artificial, folosit de unii scriitori mold. și impus prin etimologie populară, pornind de la ceasornic, considerat drept comp. din ceas-ornic și acesta din urmă ca der. din oră cu suf. -nic.

ornic (Dicționaru limbii românești, 1939)
órnic, V. ceasornic.

ornic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
órnic (înv.) s. n., pl. órnice

ornic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ornic n. Mold. ceasornic: unice amic și ornic EM. [Neologism tras din oră, ceas].