orizont (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORIZÓNT, orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare. ◊
Orizont adevărat = cercul de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. ♦
Fig. Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual. ◊
Loc. adj. Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepții înapoiate.
2. (
Geol.) Strat distinct din formația unui sol, care prezintă caracteristicile condițiilor climatologice în care s-a format acel sol. ♦ Strat sau ansamblu de straturi de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal.
3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. [
Var.: (
înv.)
orizón, orizónte s. n.] – Din
lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon.orizont (Dicționar de neologisme, 1986)ORIZÓNT s.n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească. ◊
Orizont ceresc = cercul mare rezultat din intersectarea sferei cerești cu un plan perpendicular pe raza observatorului și care trece prin centrul Pământului.
2. (
Fig.) Întindere a cunoștințelor, perspectivă; putere de orientare; nivel intelectual.
3. Strat sau ansamblu de strate de aceeași origine și aproximativ de aceeași vârstă, alcătuit în general din aceeași rocă. ♦ Totalitatea lucrărilor miniere care se află la același nivel.
4. Fundal (în teatru, în pictură etc.). [Var.
orizon s.n. / < lat., gr.
horizon, cf. fr.
horizon, it.
orizzonte].
orizont (Marele dicționar de neologisme, 2000)ORIZÓNT s. n. 1. linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței terestre cu bolta cerească. ◊ cerc din intersectarea sferei cerești cu un plan perpendicular pe direcția verticală dusă prin centrul Pământului sau prin locul de observație. 2. (fig.) întindere a cunoștințelor, perspectivă; putere de orientare; nivel intelectual. 3. ~ de timp = lungime a perioadei de timp după care se face previziunea evoluției fenomenelor economice. 4. (geol.) strat sau ansamblu de straturi de aceeași origine și aproximativ de aceeași vârstă, prin compoziția petrografică și prin resturile de organisme pe care le conține. ◊ totalitatea lucrărilor miniere care se află la același nivel. 5. arie de răspândire a trăsăturilor analoage sau identice ale unor elemente de civilizație. ◊ (arheol.) depozit de materiale de civilizație suprapuse în împrejurări diferite. 6. fundal (în teatru, în pictură etc.). 7. ~ artificial = instrument la executarea observațiilor cu sextantul, care permite măsurarea înălțimii unui astru deasupra planului orizontului. (< fr., lat.
horizon)
orizont (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)orizónt (orizónturi), s. n. – Zare. –
Var. înv. orizon. It. orizonte și
var. din
fr. horizon. –
Der. orizontal, adj., din
fr.orizont (Dicționaru limbii românești, 1939)*orizont n., pl.
urĭ (vgr.
῾orízon, ῾orizontos, d.
῾orízo, mărginesc, limitez, care vine d.
῾óros, hotar. V.
afurisesc, oropsesc, aorist, ursesc, enorie). Mare cerc care taĭe sfera în doŭă părțĭ egale (una numită
emisferu superior, și alta
emisferu inferior) și care are ca polĭ zenitu și nadiru. Locu unde se termină vederea noastră, unde pămîntu pare că se unește cu ceru:
o corabie se arată la orizont. Plan perpendicular verticaleĭ.
Fig. Întinderea uneĭ acțiunĭ, uneĭ activitățĭ oare-care:
orizontu spirituluĭ se lărgește cu instrucțiunea. Perspectiva viitoruluĭ:
orizontu politic. Pict. Fondu ceruluĭ unuĭ tabloŭ:
orizonturile luĭ Chintreuil îs admirabile.orizont (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ORIZONT, revistă bilunară de literatură, artă, cultură și gândire socială, apărută la București între 1944 și 1947 (din 1946, apare lunar). Red.-șef: Sașa Pană. Colaboratori: M.R. Paraschivescu, Ov. S. Crohmălniceanu,
M. Cruceanu, A. Baranga, N.D. Cocea, Nina Cassian, P. Vintilă, E. Jebeleanu,
G. Dumitrescu, Ligia Macovei, I. Vitner, Magda Isanoș, I. Voronca ș.a.
orizont (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ORIZONT, publicație politică, socială și literar-artistică apărută la Timișoara, lunar între 1964 și dec. 1989, în continuarea revistei „Scrisul bănățean”. Red.-șefi: Al. Jebeleanu, I. Arieșeanu, A. Dumbrăveanu. Colaboratori: Al. Andrițoiu, E. Barbu,
V. Nicolescu,
L. Dimov, E. Dorcescu, I. Mărgineanu, H. Țugui ș.a. Din 1990, serie nouă, sub conducerea Adrianei Babeți, cu noi colaboratori: G.I. Tohăneanu,
G. Liiceanu,
M. Ciobanu, P. Goma,
L. Ciocârlie,
M. Mihăieș,
C. Ungureanu, H.R. Patapievici ș.a.
orizont (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orizónt s. n.,
pl. orizónturiorizont (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)orizont n.
1. linie circulară cu care se mărginește vederea noastră:
orizontul pe mare e mărginit; 2. partea cerului unde pare că atinge pământul:
luna apare la orizont; 3. locul de pe un tablou unde cerul urmează pământului;
4. fig. întinderea unei acțiuni, perspectiva viitorului:
orizontul politic s´a întunecat.