orbălțitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ORBĂLȚITÚRĂ,orbălțituri, s. f. (Reg.) Orbalț (1). [Var.: orbălțătúră s. f.] – Orbălți + suf.-tură.
orbălțitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) orbălțitúră (reg.) s. f., g.-d. art. orbălțitúrii; pl. orbălțitúri