orb (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORB1 s. n. (În sintagma)
Orbul găinilor (sau
găinii) = numele popular al unei boli de ochi care se manifestă prin imposibilitatea de a vedea seara după apusul soarelui;
p. ext. miopie. ◊
Expr. A avea orbul găinilor = a nu vedea sau a nu observa un obiect aflat foarte aproape. – Din
orbi (derivat regresiv).
orb (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORB2, OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊
Expr. A nimerit orbul Brăila sau
nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut de teamă că nu va nimeri.
A se bate ca orbii = a se bate foarte tare.
2. Fig. Care nu admite alte păreri,
3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ; a cărui rațiune e întunecată, tulburată de o pasiune, lipsit de clarviziune;
p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Care denotă lipsă de inteligență, de reflecție, de perspicacitate.
4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat.
5. (În sintagmele)
Fereastră oarbă sau
geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, făcută cu scop arhitectonic.
Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră.
Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute așezate distanțat, peste care se montează parchetul.
Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc.
Cameră oarbă = cameră fără ferestre, destinată unor scopuri speciale (în fizică, în medicină etc.).
Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. –
Lat. orbus.orb (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)orb (oárbă), adj. –
1. Fără vedere. –
2. (Banat,
Trans.) Chior. –
3. (
S. m.) Cecitate, orbire.
Lat. orbus (Diez, I, 295; Densusianu,
Hlr., 193; Pușcariu 1223; Candrea-Dens., 1284; REW 6086),
cf. alb. verb, vegl. vuarb, it. orbo (It. de N
orp, calabr. orvu),
v. fr.,
cat. orb. Pentru răspîndirea
rom.,
cf. Gamillscheg,
Differenzierung, 34 și
Cah. S. Pușcariu, I, 10; pentru sensul 2 din
rom. cf. ALR, I, 67.
Der. orbecăi (
var. orbăcăi, orbeca),
vb. (a merge pe dibuite), cu
suf. expresiv -
căi (după Scriban este doar un cuvînt expresiv; după Pușcariu 1224, Candrea-Dens. și Candrea, din
lat. *orbicare);
orbecăială (
var. orbăcăială),
s. f. (căutare pe dibuite);
orbește, adv. (ca orbii);
orbeț, s. m. (orb, cerșetor orb;
Mold., cîrtiță) cu
suf. -ete, sau -
eț, cf. fr. orvet; orbi, vb. (a pierde văzul; a fascina);
orbie, s. f. (lipsă de vedere);
orbiș, adv. (ca orbii);
orbitor, adj. (care ia văzul, fascinează);
orbitură, s. f. (
înv., lipsă de vedere);
orbiciune, s. f. (
înv., orbire).
orb (Dicționaru limbii românești, 1939)orb, oárbă adj. (lat.
ŏrbus, orfan, pop. „orb”, rudă cu vgr.
orphós, orfan; it.
orbo, pv. vfr. cat.
orb, orb. V.
orfan). Lipsit de vedere, care are amîndoĭ ochiĭ stricațĭ. În care nu se vede nimica, foarte întunecat:
noapte oarbă. Fig. Lipsit de judecată din cauza pasiuniĭ:
furia te face orb, ĭubire oarbă. Supunere oarbă, supunere absolută.
Cartușe oarbe, cartușe fără gloanțe.
Felinar orb, care luminează numaĭ înainte lăsînd în întuneric pe cel ce-l poartă.
Baba oarba, un joc copilăresc în care unu se leagă la ochĭ și vrea să-ĭ prindă pe ceĭ-lalțĭ, care se´nvîrtesc pe lîngă el. S. n. fără pl.
Orbu găinilor, slăbirea vederiĭ așa în cît [!] nu maĭ vezĭ după apusu soarelui (după culcatu găinilor). Adv.
Ninge orb, cade o zăpadă așa de deasă în cît nu se maĭ vede departe. V.
chĭor.orb (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!orb adj. m.,
s. m.,
pl. orbi; adj. f.,
s. f. oárbă, pl. oárbeorb (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)orb n.
1. lipsit de vedere:
bătrânul orb; orbul găinilor, boală de ochi la găini (și la om când încetează de a vedea odată cu culcatul găinilor),
fig. orbire trecătoare;
2. lipsit de lumină:
noapte oarbă, fioroasă AL.;
3. fig. lipsit de lumina rațiunii, pasionat, nebun:
iubire oarbă; 4. care se face fără discuțiune:
supunere oarbă. [Lat. ORBUS, lipsit (de vedere)].