orbit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORBÍT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere, cu vederea slăbită.
2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. –
V. orbi.orbit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)orbit a.
1. devenit orb;
2. fig. rătăcit.