orbește (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORBÉȘTE adv. 1. Ca orbii
2, pe dibuite, la întâmplare.
2. Fig. Fără discernământ, fără reflecție, fără chibzuință, în mod mecanic. ♦ Necontrolat, nebunește, inconștient; pătimaș. –
Orb2 +
suf. -ește.orbește (Dicționaru limbii românești, 1939)orbéște adv. (d.
orb). Ca orbiĭ.
Fig. Fără să raționezĭ:
a lovi, a te încrede orbește. – Maĭ rar (vest)
orbiș. V.
uĭb.orbește (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orbéște adv.orbește (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)orbește adv.
1. ca orbul;
2. fig. nesocotit:
se încrede orbește.