orbalț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORBÁLȚ, (
1)
orbalțuri, s. n., (
2)
orbalți, s. m. (
Înv. și
pop.)
1. S. n. Erizipel, brâncă.
2. S. m. Numele a două plante erbacee întrebuințate în medicina populară:
a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și flori mici, albe-gălbui (
Actaea spicata);
b) silnică. – Din
magh. orbánc.