orbecăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORBECĂÍ, orbecăiesc, vb. IV.
Intranz. A umbla (încoace și în colo) pipăind și rătăcind (ca orbul
2) prin întuneric; a dibui, a bâjbâi, a orbeca. [
Prez. ind. și:
orbécăi. –
Var.:
orbăcăí vb. IV.] –
Orbeca +
suf. -ăi.