opritură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OPRITÚRĂ, oprituri, s. f. (
Reg.) Porțiune într-o pădure din care este interzis să se taie copaci. ♦ Porțiune dintr-o pășune rezervată pentru cosit și pe care nu au voie să pască vitele. –
Opri +
suf. -tură.opritură (Dicționaru limbii românești, 1939)opritúră f., pl.
ĭ. Efectu opririĭ. Braniște, pădure apărată de tăĭere.
opritură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)opritúră (
reg.)
(o-pri-) s. f.,
g.-d. art. opritúrii; pl. opritúriopritură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)opritură f.
1. efectul opririi;
2. loc unde nu e permis a paște sau a cosi iarba:
din pădurea cea mare a rămas numai o opritură FIL.