oprire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OPRÍRE, opriri, s. f. Acțiunea de
a (se) opri și rezultatul ei; încetare a unei acțiuni, a unei mișcări, rămânere pe loc; staționare, stagnare; oprit
1. ◊
Loc. adv. Fără oprire = neîntrerupt, neîncetat, continuu. ♦ (
Concr.) Loc unde se oprește cineva sau ceva; stație, popas. ♦ Ținere pe loc, reținere. ♦ (
Înv.) Interdicție, prohibiție, piedică, opreliște. –
V. opri.oprire (Dicționaru limbii românești, 1939)opríre f. Acțiunea de a opri. Timp cît te opreștĭ și locu unde te opreștĭ, stațiune, popas:
la prima oprire vom mînca.oprire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)opríre (o-pri-) s. f.,
g.-d. art. oprírii; pl. oprírioprire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)oprire f. acțiunea de a opri: reținere, zăbavă, interzicere.