oprit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OPRIT1 s. n. Oprire. –
V. opri.oprit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OPRÍT2, -Ă, opriți, -te, adj. Interzis; rezervat. ◊
Pădure oprită = pădure în care este interzisă orice tăiere a copacilor; opritură. –
V. opri.oprit (Dicționaru limbii românești, 1939)oprít, -ă adj. (d.
opresc). Împedecat [!]. Interzis:
intrarea oprită.oprit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oprít (o-prit) s. n.oprit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)oprit a. împiedecat:
fata era oprită dela toate acestea CR.