opincă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OPÍNCĂ, opinci, s. f. 1. Încălțăminte țărănească făcută dintr-o bucată dreptunghiulară de piele sau de cauciuc, strânsă pe laba piciorului cu ajutorul nojițelor. ◊
Expr. (
Reg.)
A pune cuiva (sau
a-i da cu) opinca (în obraz) =
a) a păcăli pe cineva, a trage pe sfoară;
b) a face pe cineva de rușine.
C-un pantof și c-o opincă = luat prin surprindere, nepregătit.
A umbla cu opinci de fier = a umbla mult.
Pe unde și-a spart dracul opincile = departe.
A călca (pe cineva)
pe opinci = a jigni pe cineva, a ofensa.
2. Fig. (La
sg.; cu sens colectiv) Țărănime. ◊
Expr. De la vlădică până la opincă = din toate clasele sociale, toți. – Din
bg. opinka, opinăk.opincă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)opíncă (opínci), s. f. –
1. Încălțăminte țărănească făcută dintr-o bucată de piele dreptunghiulară legată cu fîșii de piele. –
2. Clasă țărănească, țărănime.
Sl. opinuku „încălțăminte”, din
sl. opęti, opiną „a acoperi” (Miklosich,
Slaw. Elem., 34; Miklosich,
Lexicon, 513; Cihac, II, 228; Meyer 315; Conev 84),
cf. sl. opanica „talpă”,
bg. opinak, opinci, sb.,
cr.,
slov.
opanak, ceh. opanky, rus. opanka, alb. opingë. Ipoteza unui
sl. *
opęka (Byhan 324) nu pare necesară. –
Der. opincar, s. m. (producător de opinci; țăran), cu
suf. -
ar (
der. din
bg. opinčari, sugerată de Conev 75, nu-i posibilă);
opincărime, s. f. (clasa țărănească);
opincărie, s. f. (atelier, prăvălie de opinci);
ochincea, s. f. (gențiană, Gentiana cruciata), pornind de la
pron. patalizată a lui
-pi- ›
-chi-, proprie
Mold. (Philippide,
Principii, 97; după Tiktin ar fi o deformare populară a lui gențiană).
opincă (Dicționaru limbii românești, 1939)opíncă f., pl.
ĭ (vsl.
opĭnŭkŭ, încălțăminte, d.
openti-opĭnon, a acoperi.
penti-pĭnon, a răstigni; nsl. cr. sîrb.
opanak, bg.
opinŭk, pl.
ucĭ; sîrb.
opanak, rut.
ópinka, ceh.
opanky, openče, opince [pl.]; alb.
opingă. V.
opintesc, pinten). Încălțănminte țărănească compusă dintr´o simplă bucată de pele [!] groasă făcută concavă și legată de picĭor cu curele saŭ cu nojițe.
Fig. De la vlăpică pînă la opincă, tot poporu, boĭeriĭ și țăraniĭ. Un joc copilăresc care consistă [!] în aruncarea succesivă în sus a cincĭ petricele [!] c´o singură mînă și prinzîndu-le fără să scapĭ vre-una. V.
beg, borbonac.opincă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OPÍNCĂ (‹
bg.)
s. f. 1. Încălțăminte țărănească făcută din piele de porc sau de vacă, dintr-o singură bucată dreptunghiulară, căreia i se dă forma piciorului și care se poartă legată cu niște nojițe.
O. au fost răspândite pe o arie întinsă în Europa. Pe
terit. României, unele
o. au fost obiecte de artă populară, ele fiind decorate cu ținte de cositor și cusături cu toval sau ornamente ștanțate.
2. Fig. Țărănime.
opincă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)opíncă s. f.,
g.-d. art. opíncii; pl. opínciopincă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)opincă f.
1. încălțăminte țărănească din piele ce se leagă de picior cu curele sau târsâne;
2. fig. opincar:
dela vlădică până la opincă. [Slav. OPĬNŬKŬ].