ontologie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ONTOLOGÍE s. f., Ramură a filosofiei care studiază trăsăturile generale ale existenței. – Din
fr. ontologie.ontologie (Dicționar de neologisme, 1986)ONTOLOGÍE s.f. 1. Ramură a filozofiei având drept obiect existența ca atare, trăsăturile și principiile comune oricărei existențe. ♦ Teorie speculativă despre esențele sau principiile ultime ale tuturor lucrurilor.
2. Latură a materialismului dialectic care se referă la determinările și la structura realității obiective. [Gen.
-iei. / < fr.
ontologie, cf. gr.
on – ființă,
logos – studiu].
ontologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)ONTOLOGÍE s. f. ramură a filozofiei care studiază trăsăturile cele mai generale ale existenței; teoria existenței. (< fr.
ontologie)
ontologie (Dicționaru limbii românești, 1939)*ontologíe f. (
ont- ca în
onto-genie și
-logie ca în
pale-onto-logie).
Șt. nat. Știința vietăților în general.
Fil. În metafizică, partea care se ocupă de esență, de cauza primordială a ființeĭ.
ontologie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ONTOLOGÍE (‹ ‹
fr. {i}; {s}
gr. on, ontos „ființă, existență” +
logos „studiu”)
s. f. Ramură a filozofiei care studiază trăsăturile ființei, existența; teoria existenței. Termenul a fost introdus în 1613 de filozoful german R. Hoklenium, pentru a desemna știința universală despre ființa ca atare, dar acest tip de reflecție filozofică se găsea deja la Aristotel. În
sec. 18, filozoful german
C. Wolff numea
o. metafizică generală, iar Kant distingea
o. ca parte a întregului sistem al metafizicii alături de psihologie, cosmologie și teologie rațională. În
sec. 20, în contextul discuțiilor despre problemele limbajului,
o. se desparte de tradiția substanțialistă și interpretează ființa ca problematică: pe de o parte, în prelungirea epistemologiei, examinând statutul entităților care apar în discurs (B. Russell, W. Quine); pe de altă parte, în construcții nedeductive, în jurul chestiunii sensului ființei (fenomenologia lui Heidegger).
ontologie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ontologíe s. f.,
art. ontología, g.-d. ontologíi, art. ontologíeiontologie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ontologie f. partea metafizicei ce tratează despre ființa în genere.